Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat, luni, că abordează meciul echipei naționale cu reprezentativa Ungariei cu gândul la obținerea victoriei, deoarece punctele puse în joc sunt decisive.
„Credeți că noi țintim altceva decât trei puncte cu Ungaria? Noi ne gândim doar la trei puncte cu Ungaria, altfel ieșim din joc. Toți jucătorii și staful tehnic vor face tot ce e posibil pentru a obține trei puncte, ăsta e meciul care ne interesează, cel cu Ungaria, chiar dacă noi pregătim organizarea ambelor jocuri”, a spus Sandu, prezent la seminarul „Don’t fix it”, organizat de FRF și Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN), la Casa Fotbalului.
Naționala României va întâlni Ungaria la 6 septembrie și Turcia la 10 septembrie, ambele întâlniri urmând să aibă loc pe Arena Națională, de la ora 21.00, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.